Ralu-Ilinca - Literarische Seite
Ralu-Ilinca - Literarische Seite

România -  înviată

 

ca o mireasă, cu trena ei de zăpadă, cu lacrimile zvântate de soare ca niște coliere de nestemate, nedormită, flămândă, își cere drepturile. După decenii de compromisuri, frumoasa din pădurile înstrăinate iese în stradă și strigă. Mireasa furată, minţită, abuzată, iese în stradă și strigă din gura ireversibilă a istoriei.

 

Pe rochia ei zdrenţuită prea multe pete greţoase de grăsime, urme de degete lacome răsfirate grotesc în nesăbuinţa poftei lor. Pe trupul ei, prea multe vânătăi verbale, prea mulţi colţi pregătiţi să muște din carnea vie. Pe chipul ei cearcănele visurilor furate, teancuri de speranţe amanetate. Acum 27 de ani de-abia ieșită de după gratii intra in unele noi, cu comfort sporit, cu vedere la Europa, cu ferestre deschise să miroasă aer curat, de minciună reciclată, și să admire caii păscând pașnic pe pășunile pluripartitismului politic. În libertate. Caii da, România nu. 

 

De atunci au trecut zeci de ani, de lecţii uitate pe de rost. Dictatorul ucis fără drept de apel, a plecat să se odihnească în filele unei istorii de întuneric si teroare, lăsând globuri de sânge în bradul de Crăciun. Istoria a continuat să fie scrisă cu aceleași litere de lemn, de alţi oameni de bine, si așa ne-a ajutat Dumnezeu la toţi să trăim în curbe sinusoidale, sinucigașe, pe axa nemiloasă a timpului. Unii s-au aruncat în afara timpului istoric românesc, au renunţat la înotatul de performanţă în ape tulburi, și-au părăsit trupul vânat al ţării la a cărei suferinţă nu mai puteau asista în chip complicitar, pasiv. Alţii, adevăraţii eroi, au rămas. Figuri tragice pe pergamentul unei istorii fără ieșire, prinși în vârtejurile speranţei si catapultaţi de sute de ori în mocirla rău mirositoare a greșelilor politice, fără eleganţă și grandoare.

 

Acolo jos, în mocirla din tenebre, o specie mutantă de viermi s-a trezit la viaţă cu pofte hidoase și și-a creat propria subcultură. Aceea - dealtfel plictisitoare și ultravehiculată - măsurată în șapte case, cinci merţane, baroni de tinichea - baronii bălţilor puturoase, nu ai apelor albastre - păpuși teleghidate de silicon cu creierii atrofiaţi și emisiuni de televiziune mămăliga-style cu vocile de stentori îmbârligate ale vedetelor și politichiilor din era de plastic. În mod normal deșeurile se aruncă la gunoi, se izolează, altfel sunt toxice, pereclitează mediul înconjurător. Aici, în mod original - căci după cum știm, românul beneficiază între toate bipedele de o genialitate aparte - deșeurile au devenit model de conduită și din balta puturoasă și-au extins tentaculele sordide pe trunchiul învineţit al unei Românii palide, parţial sedate, parţial cuprinse de marea lehamite.

 

Nu se știe precis ce legături au aceste deșeuri cu putina de varză, aia care stă în gerul cumplit de la graniţe, așteptând să ne imbălsămeze definitiv. Cert e că România s-a săturat de sarmale importate, de viermi puși pe haleală din carnea, identitatea și constituţia ei, de politoxine emanate din deșeurile crato-active, de lucruri dispărute din dulap în timp ce ea se întinsese o doară pe canapea; furate, vândute, făcute pomană.

 

România a ieșit astăzi în stradă. Mai frumoasă ca niciodată, așa cu rimelul scurs în ochii ei plânși și nedormiţi de decenii. Mireasa fiilor plecaţi și a fiilor sacrificaţi. Mireasa unui neam cu probleme de commitment, care încet- încet își dă seama, că ea, numai ea, este și va fi mereu marea iubire.

 

Ilinca Schmitt

3 Februarie, 2017

 

Kontakt

Hier finden Sie mich

ilincadort@hotmail.com

Druckversion Druckversion | Sitemap
© Ilinca Schmitt - Gedichte und Kulturseite